programmer_administrator_computer_79886_2560x1600

EXPIRAREA MANDATULUI

EXPIRAREA MANDATULUI ADMINISTRATORULUI ARE CA EFECT ÎNCETAREA PREROGATIVEI REPREZENTĂRII
Prin decizia nr. 920/25.03. 2015 pronunţată în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a hotărât că, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, „obligațiile şi răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, iar potrivit art. 15541555 C. civ., încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari.

Prin urmare, expirarea mandatului administratorului societății pe acțiuni nu conduce la pierderea calităţii de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condiţiile în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către mandant, prin renunţarea mandatarului la mandat sau insolvenţa mandantului/mandatarului”.

Înalta Curte a mai arătat că, „în cazul în care acţionarii societăţii nu au revocat administratorul sau nu au numit alţi administratori, se consideră că acesta va continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator, având în vedere că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăţi pe acţiuni reclamând efectuarea oricăror acţiuni care necesită protejarea acestora”.

Notă critică

Apreciem că decizia menționată reprezintă o dezlegare greșită a problemei de drept cu care a fost sesizată ÎCCJ.

  1. Conținutul dispozițiilor legale aplicabile în speță

Art. 72 din Legea nr. 31/1990:
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege.

Art. 71 alin. (1) din Legea nr. 31/1990:
Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.

Art. 1371 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 31/1990:
(1) Administratorii sunt desemnaţi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, cu excepţia primilor administratori, care sunt numiţi prin actul constitutiv.
(2) Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către membrii actuali ai consiliului de administraţie sau de către acţionari.
(3) Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.

Art. 1432 alin. (1) din Legea nr. 31/1990:
Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie
. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său.

Art. 15312 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990:
(1) Durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăşi 4 ani. Ei sunt reeligibili, când prin actul constitutiv nu se prevede altfel. (…)
(3) Pentru ca numirea unui administrator, respectiv a unui membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită trebuie să o accepte în mod expres.

 Art. 5 alin (1) din Legea nr. 26/1990:
(1) Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune altfel.
(2) Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.

  1. Administratorul ”față cu expirațiunea”

În opinia noastră, în cazul în care mandatul administratorului societății a expirat, fără a fi prelungit și chiar dacă nu a fost numit un nou administrator, fostul administrator nu mai poate reprezenta în mod legal societatea.

2.1. În susținerea ineditei sale soluții, ÎCCJ stabilește că expirarea mandatului administratorului este un fapt care nu constituie un argument suficient pentru a se reține încetarea prerogativei de reprezentare, având în vedere că acest caz de încetare a obligațiilor nu se regăsește printre cazurile de încetare a contractului de mandat prevăzute de Codul Civil.

2.1.1. Astfel, în opinia instanței supreme, nu numai că prerogativa reprezentării trebuie recunoscută administratorului căruia i-a expirat mandatul, ci trebuie să fie recunoscută acestuia chiar calitatea de administrator: încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari”.

2.1.2. Într-o interpretare sistematică a principiilor fundamentale și a normelor aplicabile, soluția ni se pare puțin nefirească, întrucât, practic, statuează o prelungire tacită sine die a mandatului administratorului.

2.1.3. De altfel, puterile administratorului își au originea în convenția acționarilor, iar prorogarea prerogativelor administratorului numit pentru o perioadă care să depășească durata mandatului acestuia din urmă încalcă voința exprimată a asociaților/acționarilor, neavând vreun temei legal sau convențional.

Administratorii statutari sunt desemnați de adunarea generală a asociaților printr-o hotărâre adoptată în acest sens cu respectarea prescripțiilor impuse de Legea nr. 31/1990, iar opozabilitatea mandatului acordat administratorilor (inclusiv a duratei acestuia) este asigurată prin publicarea hotărârii AGA în Registrul Comerțului.

2.1.4. Prevederile art. 15312 din Legea nr. 31/1990 limitează în mod expres și imperativ (”neputând depăşi 4 ani”) durata mandatului administratorului unei societăți pe acțiuni la o perioadă de 4 ani.

Astfel, recunoașterea prerogativei reprezentării unui administrator al cărui mandat a expirat este posibilă doar cu încălcarea unei dispoziții imperative a legii.

2.1.5. Este adevărat că dispozițiile art. 1552 din vechiul Cod civil reglementează doar cauzele speciale de încetare a mandatului, dar prevederile speciale se completează cu dispozițiile de drept comun în materia încetării obligațiilor.

Astfel, mandatul presupune o obligație contractuală și, ca atare, obligațiile izvorâte din acesta încetează și prin incidența cauzelor generale de încetare a obligațiilor, respectiv executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege.

De altfel, în doctrină s-a arătat că „în afară de cazurile generale de stingere a obligațiilor contractuale (de exemplu, prin executare, prin expirarea termenului stipulat sau realizarea condiției rezolutorii, prin imposibilitatea fortuită de executare datorită pieirii bunului destinat vânzării sau altor cauze, prin rezoluțiunea titlului mandantului etc.), mandatul se stinge prin revocarea lui, prin renunțarea mandatarului și prin moartea, punerea sub interdicție ori insolvabilitatea sau falimentul uneia dintre părți”[1].

2.1.6. Mai mult, încetarea prerogativei reprezentării ca urmare a expirării termenului pentru care fusese acordat mandatul rezultă și din dispozițiile legale care reglementează termenul ca modalitate a actului juridic.

„Termenul este un eveniment viitor și sigur că se va produce, care afectează fie executarea, fie stingerea unei obligații. […]. Termenul extinctiv marchează momentul stingerii obligației prin unul din modurile de stingere a acesteia. Așadar, până la împlinirea termenului extinctiv, raportul juridic obligațional își produce efectele; la îndeplinirea termenului, aceste efecte încetează”[2].

Termenul extinctiv are ca efect stingerea exercițiului dreptului subiectiv civil și a executării obligației corelative, iar, odată cu acestea, chiar stingerea dreptului subiectiv și a obligației corelative”[3].

În acest context, remarcăm că Noul Cod Civil a valorificat doctrina anterioară și a remediat mica lacună prin actualul art. 2030: „Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri […]”.

2.2. Prevederile art. 15312 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 exclud ipoteza prelungirii tacite a mandatului de administrator.

În conformitate cu dispozițiile art. 15312 alin. (3), pentru a fi valabilă din punct de vedere juridic, numirea în funcția de administrator trebuie să fie acceptată expres.

În doctrină s-a apreciat că „desemnarea în funcţia de administrator, unită cu acceptarea expresă a funcţiei, înseamnă existenţa unui contract între societate şi administrator”[4].

În atare situație, în lipsa unei numiri și a unei acceptări exprese a mandatului, înregistrate în Registrul Comerțului și/sau publicată în Monitorul Oficial, nu poate fi vorba despre o prelungire a mandatului.

Concluzia care se impune cu puterea evidenței este aceea că impunerea condiției acceptării exprese a mandatului înlătură ipoteza unui mandat tacit în speță, ceea ce înseamnă că fostul administrator nu mai poate reprezenta în mod legal societatea în raporturile cu terții și în justiție.

  1. Mandatul expirat, administratorul și terții

3.1. De asemenea, instituția mandatului aparent este inaplicabilă în speță. Am fi putut discuta despre un mandat aparent în ipoteza în care, spre exemplu, în evidențele registrului public ar fi fost menționate anumite persoane cu mandate valabile de administratori, însă, în realitate, mandatele ar fi fost lovite de o cauză de ineficacitate.

3.2. Imposibilitatea administratorului de a se erija în reprezentant al societății în temeiul unui mandat expirat este demonstrată chiar de mențiunile efectuate la ORC: mențiunea privind numirea administratorului specifică atât data începerii mandatului, cât și data încetării acestuia.

3.2.1. Astfel, nu se poate afirma că ar fi fost necesară o nouă mențiune referitoare la încetarea mandatului administratorului, de vreme ce mențiunea referitoare la durata mandatului fusese efectuată încă de la data numirii acestuia.

3.2.2. Mai mult, mențiunea referitoare la momentul expirării mandatului are rolul de a exclude chiar și ipoteza protecției terților de bună-credință, întrucât efectuarea publicității prin ORC nu le mai îngăduie terților să se prevaleze de necunoașterea acestei împrejurări.

3.3. În consecință, mențiunile efectuate la ORC fac imposibilă existența unei aparențe deceptive (error comunis facit ius) care să creeze contextul favorabil recunoașterii calității de reprezentant unui administrator al cărui mandat a expirat.

3.4. În realitate, administratorul din speță cunoștea foarte bine cauza încetării mandatului său, dar și-a asumat abuziv calitatea de reprezentant al societății pentru inițierea unor demersuri în justiție.

Din păcate, instanțele au tratat cu o lejeritate nepermisă excepția invocată și s-au lăsat induse în eroare de tertipurile utilizate ca argumente de respectivul administrator.

  1. Mandatul expirat, administratorul și perspectiva utilitaristă

Un alt argument neîntemeiat care a format convingerea instanței supreme la pronunțarea deciziei criticate a fost acela conform căruia ”legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăţi pe acţiuni reclamând efectuarea oricăror acţiuni care necesită protejarea acestora”.

În realitate, inexistența organelor statutare sau neîntrunirea acestora nu constituie o împrejurare care să justifice recunoașterea calității de reprezentant unui fost administrator pentru o pretinsă interpretare a legii în sensul producerii de efecte juridice (?!!), ci, dimpotrivă, în conformitate cu art. 237 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, constituie un motiv de dizolvare a societății.

Apelând la interpretarea prin argumentul reductio ad absurdum și păstrând proporțiile, putem afirma că un astfel de raționament i-ar permite inclusiv unui fost președinte de secție/instanță să efectueze planificări de permanență în perioada în care actualul președinte este indisponibil/în concediu sau în situația în care secția/instanța nu are încă un președinte.

  1. Jurisprudență pertinentă

Problema calității de reprezentant legal a administratorului căruia i-a expirat mandatul a fost analizată de Curtea de Apel Oradea într-o cauză similară, care a reținut prin decizia nr. 178/C/2014 – A următoarele:
Condiția acceptării exprese a numirii în funcția de administrator înlătură teoria mandatului aparent sau a mandatului de fapt, întrucât acceptarea expresă presupune un act explicit prin care mandatarul exprimă acceptarea mandatului și presupune o anterioară numire a sa în funcție, având un caracter la fel de explicit, acceptarea sau continuarea tacită a mandatului fiind astfel exclusă. 

Față de cele de mai sus, instanța de apel apreciază ca fiind corecte susținerile apelantei potrivit căreia la data formulării cererii de chemare în judecată (…) nu mai deținea calitatea de administrator al reclamantei, prin expirarea termenului pentru care a fost numită.

Prin urmare, în mod greșit prima instanță a apreciat că până la desemnarea unui nou administrator, societatea trebuie administrată de către ultimul administrator, fiind de neconceput abandonarea unei activități în curs de desfășurare și lăsarea societății fără organe de conducere deoarece nu există nicio dispoziție legală care să le permită acest lucru”.

Decizia Curții de Apel Oradea a fost menținută de ÎCCJ, care a reținut în cuprinsul deciziei nr. 1417/21.05.2015 (nepublicată) că ”este corect raționamentul instanței de apel cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 72 și 15312 alin. 1 din Legea 31/1990, în sensul că, odată expirat mandatul administratorului, era necesară acceptarea expresă a numirii în funcția de administrator (…). Ca atare, nu se pune problema depășirii limitelor mandatului de reprezentare, ci problema inexistenței mandatului, deci a lipsei calității de reprezentant legal. (…) Faptul neînregistrării unui alt administrator la Registrul Comerțului nu îi conferă calitate de reprezentant legal vechiului administrator”.

Din păcate, decizia nr. 1417/21.05.2015 (nepublicată) pronunțată de ÎCCJ demonstrează că practica acestei instanțe este neunitară nu doar la nivel de instanță sau de secție, ci chiar la nivelul aceluiași complet.

Astfel, decizia nr. 1417/21.05.2015 (nepublicată) a fost pronunțată de același complet care pronunțase decizia nr. 948/26.03.2015 (nepublicată), în cuprinsul căreia s-a dat o soluție diametral opusă: ”expirarea mandatului administratorului nu conduce la pierderea calității de a mai reprezenta în mod legal societatea”

  1. Concluzie

Din păcate, ÎCCJ a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speța comentată, iar practica instanței supreme este neunitară în dezlegarea problemei de drept ridicate de expirarea mandatului administratorului.

Totuși, practica neunitară asupra problemei suspuse analizei nu reprezintă neapărat un rău pentru practicieni: practica neunitară este bună sau rea în funcție de partea în care te afli…

[1] Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Vol. II, Editura Universul Juridic, pag. 242.
[2] C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil, Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, Hamangiu 2008, 390 – 391
[3] Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Hamangiu, București, 2011, pag. 177.
[4] St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăților. Comentariu pe articole, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2014.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *